Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că instituția pe care o conduce este în discuții cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și cu operatorii culturali pentru reluarea evenimentelor medii și mari în aer liber, propunerea ministerului vizând însă ca accesul spectatorilor să poată fi realizat numai în baza unei adeverințe de vaccinare împotriva COVID 19, a unui test negativ sau a unui document că participantul a trecut prin boală.
Guvernul va adopta în această seară o hotărâre prin care este modificată starea de alertă, astfel încât să fie stabilite condițiile în care, de la 1 iunie, sunt deschise terasele restaurantelor, au loc competițiile sportive sau turiștii pot face plajă.
La cererea viitorilor soți, căsătoria se va putea încheia și în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau sediului primăriei. Astfel, ceremonia oficială va putea avea loc în parcuri, muzee sau în alte locuri în aer liber, prevede un proiect de lege promulgat vineri de șeful statului.
La cererea viitorilor soți, căsătoria se va putea încheia și în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau sediului primăriei. Astfel, ceremonia oficială va putea avea loc în parcuri, muzee sau în alte locuri în aer liber, prevede un proiect de lege aprobat de Parlament.